Aparatul dentar – experiență, sfaturi, fotografii, păreri

Aparat

Andy și aparatul dentar. 😀 Foarte multă lume așteaptă cred că de când mi-am lansat blog-ul să postez acest articol, despre experiența mea de aproape 3 ani și jumătate cu aparatul dentar. 🙂
Nota bene:
*este experiența mea personală
*nu sunt medic

De ce recomand cu toată încrederea și chiar susțin persoanele care au disponibilitatea financiară să facă acest demers, indiferent de vârstă? Ei bine, da, cu cât ești mai tânăr, cu atât totul merge mai repede. Pe la 40 de ani poți avea surprize să îl porți 5-6-7 ani. Depinde și de afecțiuni. Nu este un moft. Nu este vorba numai de aspect (cu toate că nu suport persoanele care au bani de mașina X, de telefonul Y, dar nu sunt dispuse să investească în propria persoană), ci și de sănătatea dentară. Chiar și câțiva dințișori care nu calcă cum trebuie la mușcătură favorizează apariția parodontozei și a altor afecțiuni.

Experiența mea cu aparatul dentar a început în toamna anului 2012. Chiar în septembrie. Am vizitat mulți medici ortodonți, fiecare cu ideile lui, unele falimentare financiar, altele falimentare fizic și moral. Eu, personal, am ales să merg prin recomandare, văzând rezultate excelente, la doamna doctor Ligia Florea. Este printre puținii medici din România care sunt acreditați să pună aparate Incognito, de la 3M.

Aveam deja dosarul făcut, plin de radiografii, plin de fițuici. Eu am fost acea persoană care și-a dorit enorm să poarte aparat, pentru a-și repara problemele dentare. Am fost diagnosticat cu malpoziție – automat malocluzie, un canin inclus.

Cariile mele dinainte de aparat
Cariile mele dinainte de aparat

Înainte de a-ți pune aparatul, trebuie să nu ai nicio problemă cu niciun dinte: carii, fisuri; acestea se vor repara de același medic, dar înainte de a trece la aparat.

Chirurgie?

Eu mi-am scos patru dinți, dintre care doi erau șubrezi, pentru a face loc măselelor de minte și pentru că…ghiciți ce: avem mai mulți dinți decât loc. 🙂

Aparat dentar fix METALIC sau CERAMIC?

Am fost uimit să regăsesc la doamna doctor cele mai performante aparate dentare, de la 3M, produse americane. Evident, nu voiam să fiu ”braceface” și nici ”dinți de tablă”. Diferența de bani era infimă, așa că am ales aparatul dentar ceramic. Treaba cu aparatul dentar din safir este un mare bullshit. Prost, slab.

Prima zi de aparat și cum arătau dinții mei înainte
Prima zi de aparat și cum arătau dinții mei înainte

Prima zi cu aparatul dentar

Prima mea zi cu aparatul a fost demențială. Mai întâi am pornit cu arcada inferioară, după jumătate de an ajungând și la cea superioară. Într-adevăr, este sentimentul de corp străin în gură, dar este CU MULT MAI CONFORTABIL decât aparatul incognito, cel pe spatele dinților. În câteva ore am și uitat că port aparat dentar. Da, a durut puțin. Mie îmi plac durerile dentare (bine, cele în acest context, nu să am alte probleme 😀 ), oi fi masochist. 🙂 Simți presiunea care este pusă pe fiecare dinte în parte.

Vizitele lunare sau la 3 săptămâni:

În funcție de evoluție, de părerea medicului ortodont, vei merge fie o dată la 4 săptămâni, fie la 5, fie la 3 pentru controlul de rutină. Ți se vor înlocui elasticele ce înconjoară fiecare bracket în parte. Prețul acestor consultații este (ar trebui să fie) 100 de lei, indiferent dacă porți aparatul doar pe o arcadă sau pe ambele. Am găsit la alte clinici (cu medici proaspăt ieșiți de pe băncile facultății) prețuri de 200, 250 de lei/ arcadă. Jaf la drumul mare.

Încă ceva, aceste controale lunare se numes și ”activări”. Odată schimbate elasticele, presiunea exercitată asupra dinților va reveni la cea inițială. Doare. Nu rău. Cel mult 3 zile. 🙂

Aparatul dentar ceramic se pătează?

Nu. Atât timp cât nu porți aparat dentar metalic, unde nu prea se vede mare brânză, aparatul dentar ceramic nu va prinde culoare el, ci elasticele ce-l înconjoară. Am avut perioade în care beam cafea, vin, fumam și mergeam la control cu elasticele galbene, aveam perioade în care mergeam cu ele albe. Asta ține de fiecare pacient în parte. În orice caz, acele elastice, după cum am scris mai sus, sunt înlocuite la fiecare control lunar. Deci vei pleca din cabinet cu aparatul alb ca atunci când l-ai pus. 🙂

După prima lună
După prima lună

Se dezlipesc brackeții?

Depinde tot de tine. Eu am pățit-o de două ori: o dată era să îmi rup dantura toată într-o bucată de nucă din cozonac. Fiind perioada sărbătorilor, a trebuit să apelez la alt medic ortodont pentru a mi-l lipi la loc. L-a lipit de mântuială, astfel încât s-a dezlipit din nou. Costă 100 de lei relipirea acestuia.

Ce alimente pot mânca?

Să fiu sincer, eu am mâncat absolut orice. Raffaelo, Ferrero Rocher, oooorice! Nu am exclus nimic din alimentație. Desigur, asta ține de fiecare pacient în parte.

Igiena din timpul tratamentului

Într-adevăr, spațiile fiind mai greu de accesat, e mai dificil un pic să îți periezi corect dinții. DAR, este suficientă o periuță de dinți electrică. Duș bucal…altă găselniță de care vă veți plictisi în câteva săptămâni.

Eu am făcut două căriuțe foarte mici, dar eram plecat și 12 ore pe zi. Nu mă puteam spăla chiar după orice înghițitură de Cola. Două căriuțe mici în 3 ani și jumătate cred totuși că sunt o performanță. 🙂

Dinții vor rămâne pătați după ce îmi scot aparatul?

Nu. Vor rămâne urme de adeziv care vor fi îndepărtate de medicul tău. Vei pleca din cabinet cu dinți frumoși, garantez asta. 🙂

Cu siguranță am uitat să ofer anumite detalii ori informații. De aceea vă rog să îmi scrieți în comentarii întrebările voastre. Răspund cât pot de repede. 🙂

Acum am un zâmbet de milioane! 🙂

PS: Pentru cine vrea, și garantez pentru această doamnă doctor, contactați-mă printr-un mesaj privat pentru a vă oferi numărul de telefon. 🙂

Related Post

Tags: , , , , , , , , ,

Related Posts

Eduard Andrei
by

Blogger, student, fost angajat, antreprenor, voluntar, visator, increzator.

Previous Post Next Post

Comments

    • Ana
    • March 20, 2018
    Reply

    Buna,
    Referitor la aparatul dentar, ma intereseaza cateva aspecte:
    – date de contact ale dnei doctor Ligia Florea (telefon/adresa)
    – care a fost costul aparatului dentar si daca acesta se achita integral la inceputul tratamentului
    Multumesc!

    1. Eduard Andrei
      • Eduard Andrei
      • March 20, 2018
      Reply

      Bună, Ana! Mă bucur să îți pot răspunde întrebărilor.

      1. Numărul de telefon al dnei doctor este 0722.558.963
      2. Eu am plătit 2.800 de lei/ arcadă pentru aparatul dentar 3M Clarity Advanced. Cât despre rate, să știi că oricum îți vei pune mai întâi pe una dintre arcade, de obicei cea de jos. Abia după 3-4 luni ți-l va monta și sus. Nu e o regulă, dar asta se întâmplă de regulă. Și da, sunt sigur că veți găsi o soluție pentru plata eșalonată a aparatului.

      Îi poți spune de mine, mă știe ca ”Andy”. 🙂 Multă baftă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares

Despre mine

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Salutare! Mă numesc Eduard. Află mai multe despre mine și despre noul concept în secțiunea ”Despre mine”.
Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!