De ziua sa, un interviu emoționant cu bunica, a doua mea mamă

Da, bunica chiar este a doua noastra mama. A mea si a surorii mele. Ea ne-a crescut. Noi ii spunem… Mama Noma. Iar bunicului, Bubu. Astazi Mama Noma implineste 80 de ani. Unul dintre cele mai emotionante articole de pe blog-ul meu…

 

A: Mama Noma, spune-mi cate ceva despre tine.

12212525_985807184813892_326568901_nM: Oofff, am si uitat cum ma cheama de cand m-am nascut si pana acum. Ma numesc Elonora, dintr-o greseala. Cine mi-a facut certificatul, ori n-a stiut, ori era beat. Trebuia Eleonora. Din pricina numelui am avut numai probleme cu acte, documente, samd. Chiar si acum am dificultati. M-am nascut in 1935, pe data de 8 noiembrie. O zi foarte importanta. Doi sfinti mari, si cu toate astea, nu am parte de niciunul din numele acestora, pentru ca pe vremuri nasii alegeau. Astazi implinesc 80 de ani. M-am nascut in comuna Chiojdu, judetul Buzau, actual.

A: Cum a fost viata la tara?

M: Viata mea la tara a fost destul de scurta, pana la 15 ani. Dar a fost si cea mai frumoasa, si dificila, totodata. In ‘40 a plecat tata in razboi, a fost concentrat, si ne-a lasat intr-o singura camera finisata, pe mine, pe mama, si pe fratii mei. Mancam mamaliguta cu branza, beam lapte, iar mama imi mai facea “lapte de bou” – care continea otet, sare si apa. In el ne framanta niste mamaliga, iar mama ne striga “Haideti la masa! V-am facut lapte de bou!”. Tot ea spunea: “Asa cum iubiti mamaliga, asa sa iubiti si scoala”. Credea ca ne place la nebunie. Cate aveti voi acum, si cate mofturi faceti… Noi umblam desculti, uneori nu aveam cu ce sa ne incaltam. Nu am avut pantofi pana am ajuns la scoala. Purtam niste “tarlici”, le cosea un cizmar, cu fata de dimie. Asa umblam tot timpul, indiferent de anotimp. Iarna veneam uzi la picioare, ne descaltam de sosete si le puneam pe soba la uscat, chiar si fara sa le spalam. In 1975, pe 3 iulie, in urma unei ploi torentiale, “garla” din sat, care vara e doar o suvita, a venit atat de mare, incat a luat 5-6 case, printre care si casa noastra. Aveam gradina de 600 de metri patrati, 40 de stupi de albine, iar acolo fusese toata munca tatalui meu. Totul, totul s-a dus pe…apa sambetei. Tot ce ne-a ramas au fost o saltea si doua linguri. Tatal meu nu a vrut sub nicio forma sa plece din sat. A primit 250 de metri din partea primariei si a construit o noua casa, unde mergem acum in vacante.

A: Imi poti povesti despre scoala de pe vremuri?

M: Despre scoala… majoritatea copiilor faceau 4 clase, dupa care se ocupau de-ale gospodariei, lemne, oi, vaci. Cand eram in clasa a 6-a, a avut loc reforma invatamantului. Nu am mai putut s-o urmez pe a 7-a, pentru ca erau doar 5 copii la mine in comuna care ajunsesera pana intr-a 6-a. Foarte greu am gasit o comuna in care sa existe o clasa de-a 7-a. Asadar, am facut de doua ori clasa a 6-a, dupa care clasa a 7-a. Tata, venit din razboi, imi spunea: “Tu ar trebui sa te faci moasa, uite ce degete lungi si subtiri ai”. Tata nu avea carte, dar stia treaba asta. Mi-a ramas mult timp ideea asta in minte, iar cand vedeam casele moaselor din sat, pline de flori, imi doream si mai mult. I-am spus tatei ca vreau sa fac scoala de moase. Singura posibilitate a fost sa vin la Bucuresti, in 1949, sa fac scoala sanitara, dar nu am reusit. Am fost repartizata (ca sa vedeti ce destepti erau mai-marii) la scoala de instalatii sanitare. Au crezut ca au ceva in comun. Am fost sa vad despre ce e vorba, nu mi-a placut, desi am intalnit foste colege. Am zis pas. Am plecat, si m-am intors unde am dat examenul. In fiecare dimineata eram la portile Scolii Sanitare din Bucuresti de pe Pitar Mosi. Ma intalneam mereu cu directoarea, secretara scolii, toti ma priveau iar eu tremuram acolo. Intr-o dimineata, secretara m-a intrebat: Ce cauti ai fetito? “Vreau sa invat, dar nu am loc.  Am media prea mica…” Daca n-ai loc, nu poti sa vii. “Imi aduc scaun de acasa”. Tot trecand pe acolo zilnic, am fost chemata dupa o saptamana la secretariat. I-a spus doamnei directoare: Haideti sa facem ceva, fata asta are vocatie! Trebuie sa reuseasca.”

Directoarea a raspuns: Bine.

Asadar, fusesem acceptata la Scoala Sanitara. La inceput m-am simtit foarte prost in noul mediu, in internat, desi primeam bursa, mancare gratuita, haine. Ma intalneam cu foarte multe fete de la oras, mofturoase, elegante, veneau cu pachete bogate, cu mancare scumpa. Noi beam apa cu zahar ars si gem pe paine. Trebuia sa mai ajutam si pe la bucatarie, sa spalam vase, legume, cand nu aveam ore. Asa am stat 4 ani, dar 2-3 ani nu am iesit din internat pentru ca nu aveam…un palton. Nu am iesit in oras. Mai ieseam cu sora mea cand era cald, primavara, toamna devreme. Ea era “corespondentul” meu.Practica faceam inca din anul 1, la majoritatea spitalelor din Bucuresti.

A: Povesteste-mi, te rog, despre marea ta realizare…admiterea la Institutul Medico-Farmaceutic.

M: Da, a urmat examenul vietii mele, la 5-6 materii, la care am luat calificativele – FOARTE BINE. Media mea genera12207975_985806628147281_1514051624_nla fusese mereu FB. Cand sa ne repartizeze, pe mine m-au repartizat la IMF, Institutul Medico-Farmaceutic.

Am fost sfatuita sa merg la Pediatrie, care era o ramura separata. Cand am dat examenul practic la Grigore Alexandrescu, am pus din prima diagnosticul corect unui copil. Profesorul Capraru a fost uluit si a insistat sa merg la Pediatrie. Altfel, m-a prevenit, nu mai avea ce discuta cu mine. Pentru ca aveam o prietena care m-a influentat, m-am inscris cu ea la Medicina Generala. Am depus acolo actele, nu aveam unde locui in Bucuresti, matusile nu ma primeau, am stat prin parcuri, mancam cate un covrig, iar stiind ca sunt inscrisa, m-am intors in satul meu, la Chiojdu. Am primit o carte postala de la acea colega: Vino repede, ca au fost asa multi inscrisi la Medicina Generala, ca au introdus un examen de triere. Vino urgent! Pana a ajuns cartea postala la Chiojdu..era prea tarziu. Eu am plecat a doua zi la Bucuresti, dar comisia de admitere trecuse, repartitiile se facusera. M-am dus la rector si decan, tremurand toata si plangand.

“Ce, fetito, crezi ca mai facem o comisie pentru tine? De ce nu ai stat in Bucuresti? Nu ne intereseaza! Ia-ti un serviciu..”

M-am dus inapoi la doctorul Capraru, la el la scoala, si am inceput sa plang in cancelarie. A refuzat sa vorbeasca cu mine pentru ca nu ma inscrisesem la Pediatrie. Acolo nu fusese niciun examen. Voinea Marinescu era Ministrul Sanatatii, iar fiul sau era clasa a 10-a. A venit un ordin, ca cei care au 10 clase, pot da la facultate, culmea. Banuiesc ca asa au ajuns multi cu 10 clase in momentul ala si la facultate…

Nu am mai avut la cine sa apelez. Atunci am stat o saptamana in parc, Regina Maria se numea, plangeam, iar seara mergeam sa ma rog de parintii unui var sa ma primeasca si nu voiau sa-mi deschida usa. Ieseam din nou in parc, plangeam, si iarasi plangeam.

Mi-am luat actele de la facultate si m-am dus la directia sanitara. Cand m-au vazut fetele de acolo li s-a facut mila. Au zis ca ma repartizeaza undeva aproape de Bucuresti. Adica la Branesti. Cand am ajuns acolo, conducerea mi-a spus ca nu sunt locuri pentru mine, si sa merg in Fundeni-Frunzanesti, pe linia Oltenitei. Astfel ca mergeam cu trenul, faceam naveta. Acolo l-am intalnit pe doctorul Pastia. Mi-a luat repartitia si se intreba, oare unde sa ma trimita. Avea toate posturile ocupate. Eu eram in pom. Am fost pusa sa ma joc cu copiii sai, Eduard si sora sa. Mai faceam prin dispensar o injectie, mai ajutam la curatenie, dar primeam “salariul” la doua saptamani. Mergeam pe teren si faceam injectii. Primeam paine din partea pacientilor si pepeni. Era august-septembrie. Am mancat toata toamna paine cu pepeni, iar masa de pranz o serveam la SMT (Statiune de Masini si Tractoare). Acolo erau numai tractoristi, muncitori, dar puteam manca fara sa platesc, pana primeam salariul. Din nefericire…nu eram trecuta cu salariul niciunde. Deci nu il primeam. Am aflat ca se produsese o greseala, ca fusesem repartizata gresit. Dupa doua luni, mi-au spus: du-te la Directia Sanitara. M-am intors aici si mi s-a spus ca nu trebuia sa merg acolo si ca ma repartizeaza la Racari urmand sa primesc salariul retroactiv. Am primit doar pe doua saptamani in urma.

A: Cum l-ai cunoscut pe Bubu?

M: Pe sotul meu l-am cunoscut in comuna Ghimpati. Fusesem trimisa sa fac inventarul. El era seful si m-a invitat la masa. Ne-am imprietenit, dar el..cu nasul in prajina, mi-a spus: cauta-mi o trasura sa ma duca. Purta un baston (desi acum nu mai vrea), sarmant, superficial, dar nu ma gandisem ca vom deveni soti. Fizic, arata bine. Era tare frumusel si semana cu tine, Andy. In cele din urma, la insistentele mamei, m-am casatorit cu el in 1958. Cu Ion Burican. El se prezenta drept Jean de Burican Conte. L-am cucerit cu o crema de zahar ars, el fiind innebunit dupa dulciuri. Amandoi, asadar, profesam in domeniul medical.  Ulterior, am fost repartizati. Eu la un dispensar din Racari, iar sotul meu la un spital de TBC. In 1959 am avut primul copil, pe Laurentiu. Zece ani mai tarziu s-a nascut fiica noastra, Domnita-Raluca, mama ta, cand locuiam in Otopeni, la Vila Malaxa.

12211084_985807141480563_118336433_o

Mai tarziu am reusit sa ne cumparam un apartament cu 3 camere foarte spatios in cartierul Ozana, Titan. Lucram la Dispensarul C.F.Robescu, actualul SCM Sf. Mina, locul de munca al fiicei mele. Cand te-ai nascut, Andy, eu m-am pensionat ca sa am grija de tine, iar mama ta s-a angajat in locul meu.

A: Hehe…despre mine si despre Cesy ce ai putea spune? Tu ne-ai crescut.

M: Despre tine, Andy…ai avut ghinionul ca la 2 ani sa faci astm, din cauza unui tratament gresit pentru o banala raceala. Ai ramas cu o bronsita astmatiforma, iar cand mergeam la tara, la Chiojdu, faceai crize de astm foarte severe. Ai stat mult timp prin spitale, pe la Grigore Alexandrescu, si nu plecai nicaieri fara “pufuri”, medicamentele care iti permiteau sa respiri.

Mai tarziu, in 2000, s-a nascut sora ta, Cesy, cu rea-vointa tatalui tau natural. Raluca a plans intreaga sarcina dar a refuzat sa abandoneze copilul. Isi dorea tare mult o fata. V-am crescut cum am putut. Nu as fi putut mai bine si nici mai mult. Am facut-o cu toata dragostea. V-am crescut mai bine decat pe copiii mei. Sunt mandra de voi! Da, chiar ma simt..a doua voastra mama.

A: Ai o batranete linistita?

M: Nu, nu am. Traiesc cea mai trista batranete. Nu mi-am imaginat vreodata ca voi ajunge asa. Nu stiu cum sa va mai ajut pe voi financiar, eu sunt numai in procese pentru casuta de la tara, procese absurde prin care eu vreau doar sa obtin ce-i al meu! Am fost pacalita de toti avocatii pe care i-am angajat, niciunul nu m-a ajutat concret, ba chiar mi-au pus bete-n roate! Imi traiesc batranetea prin tribunale.  Vreau doar sa prind ziua in care va voi putea lasa casa de la tara, locul nostru de suflet!

Ma rog pentru asta in fiecare seara! Numai eu stiu cum ajung la procese cu medicamentele dupa mine! Poate voi mai avea zile sa va ajut! Asta imi doresc! Imi pun speranta in tine, Andy.

As fi vrut ca acest interviu sa aiba un final mai optimist. Eu inca ma mir ca am ajuns la varsta asta… Mi-au murit mama si sora intr-un accident de masina. Fratele meu a ars de viu in casa. Am avut o viata mult prea grea, dar speram mereu ca batranetea mea sa fie linistita. Ce optimism…? Am ajuns acum, aici, obosita si lipsita de puteri.

Related Post

Tags: , ,

Related Posts

Eduard Andrei
by

Blogger, student, fost angajat, antreprenor, voluntar, visator, increzator.

Previous Post Next Post

Comments

    • Nathan
    • December 14, 2015
    Reply

    nice 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares

Despre mine

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Salutare! Mă numesc Eduard. Află mai multe despre mine și despre noul concept în secțiunea ”Despre mine”.
Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!