Odihnește-te în pace, Bubu!

În urmă cu 5 zile a trecut în neființă bunicul meu. Bunicul, sau cum îi spunem noi, Bubu, m-a crescut împreună cu bunica pe mine și pe sora mea. Un om pe care nu l-am văzut să nu zâmbească…

14139426_1168907169837225_286631016_oMă podidesc lacrimile de fiecare dată când mă gândesc că nu mai e. De fapt, nici nu conștientizez că nu mai este printre noi… că nu îl mai găsesc pe fotoliu sau în pat.

A fost un om în ai cărui ochi se vedea bunătatea. Sufletul său cald, dărnicia sa, dragostea pe care o purta până și pentru natură. Am plantat un prun împreună cu el când eram mic, chiar în apropierea blocului. Acum e un copac în toată regula. Mergeam să dăm mâncare la rățuște. Tot cu el am fost pentru prima dată în Orășelul Copiilor, pe vremea când erau carusele ce mă îmspăimântau. Îmi cumpăra vată de zahăr, mergeam în Parcul IOR și ne întâlneam cu același fotograf, pe care îl mai văd și acum.. mereu voia Bubu să ne facă o poză.

14151761_1164642026930406_1537832475_o

Bubu cânta la vioară și la acordeon, fie pe vasul lui Ceaușescu, fie în cor. I-am moștenit urechea muzicală. Bunica, talentată în tainele poeziilor, m-a înzestrat cu harul de a scrie și de a picta.

Lui Bubu îi plăcea foarte mult muzica populară. Mereu când ne vizitam bunicii se uita pe canalul Etno și noi țipam să dea volumul mai încet. Ce n-am mai da să auzim Etno și muzica care îi plăcea… Sau să ne pisălogească. Abia când nu mai ai un lucru îi simți absența și regretul.

Bunicii și mama mea, la începutul anilor ’70, locuiau în Vila Malaxa din Otopeni. Bubu a avut doua mașină care a circulat pe șoselele Bucureștiului, un Aero care acum ar valora…enorm. A avut vreo 5 sau 7 mașini Trabant, dar mamei mereu îi era rușine când o ducea la școală cu mașina. Deși era ceva Trabantul atunci… Probabil de la el am moștenit și mania asta a mașinilor.

14107674_1167772083284067_6625109788464595890_o

În interviul cu bunica, aceasta spunea cum l-a cunoscut pe bunicul meu:

”Pe sotul meu l-am cunoscut in comuna Ghimpati. Fusesem trimisa sa fac inventarul. El era seful si m-a invitat la masa. Ne-am imprietenit, dar el..cu nasul in prajina, mi-a spus: cauta-mi o trasura sa ma duca. Purta un baston (desi acum nu mai vrea), sarmant, superficial, dar nu ma gandisem ca vom deveni soti. Fizic, arata bine. Era tare frumusel si semana cu tine, Andy. In cele din urma, la insistentele mamei, m-am casatorit cu el in 1958. Cu Ion Burican. El se prezenta drept Jean de Burican Conte. L-am cucerit cu o crema de zahar ars, el fiind innebunit dupa dulciuri. Amandoi, asadar, profesam in domeniul medical.  Ulterior, am fost repartizati. Eu la un dispensar din Racari, iar sotul meu la un spital de TBC. In 1959 am avut primul copil, pe Laurentiu. Zece ani mai tarziu s-a nascut fiica noastra, Domnita-Raluca, mama ta, cand locuiam in Otopeni, la Vila Malaxa.”

Boala nu iartă pe nimeni. În urmă cu 5 ani i s-a pus diagnosticul de macroadenom hipofizar, o tumoră ce îi apăsa sinusurile, iar în ultimii doi ani l-a izolat de tot. Abia mai putea ajunge la toaletă. Îl găseam deseori în sufragerie, căzut.

Ultima lună a fost cea mai chinuitoare. Nu s-a mai putut mișca deloc. Nu a mai putut vorbi în ultimele zile de viață. Bubu ne-a spus acum ceva timp că a fost vizitat de cineva și le-a spus să vină să îl ia pe 24 august, miercuri. El nu a ținut niciodată post. Nu îi plăcea deloc-deloc mâncarea de post. Pe 24 o întreba pe bunica: ”Mamă, ce zi e azi?”, iar ea îi spunea că miercuri. A doua zi, joi, s-a stins din viață.

14191411_1168907173170558_2001808525_o

Știu că e într-un loc mai bun și nu mai suferă de dureri. Mi-aș dori atât de mult să sun pe telefonul fix, dar știu că nu va mai răspunde el…

Te vom iubi mereu, Bubu. Sper că ne veghezi de acolo de Sus. Te vom pomeni și cinsti mereu! Odihnește-te în pace, bunicule…

Related Post

Tags: , , , , ,

Related Posts

Eduard Andrei
by

Blogger, student, fost angajat, antreprenor, voluntar, visator, increzator.

Previous Post Next Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 shares

Despre mine

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!

Salutare! Mă numesc Eduard. Află mai multe despre mine și despre noul concept în secțiunea ”Despre mine”.
Bine ai venit pe BLOGOARTOSFERĂ!